Lansarea volumului Fericirea în vid de Arthur Suciu

Arthur-Suciu-Fericirea-in-vidVineri, 31 mai 2013, la Colegiul Alexandru cel Bun din Gura Humorului, a fost lansat volumul Fericirea in vid, de către autorul Arthur Suciu, în prezenţa elevilor din clasele a X-a şi a XI-a. Activitatea a fost organizată şi coordonată de profesor Armanda Manuela Andrieş.

Doamna profesoară a făcut o introducere despre cărţi şi rolul acestora, despre sensul vieţii şi a convenit cu publicul că activitatea va sta sub semnul cuvântului sens. Autorul a fost prezentat elevilor şi a fost invitat să le vorbească. Chiar de la început acesta a insistat asupra faptului că volumul se adresează adolescenţilor şi a provocat elevii prezenţi la o discuţie pe baza aforismelor din paginile volumului, cu un cuprins incitant : Mecanica depresieiUrme pariziene şi Dezlipirea de sine. S-a citat din carte, s-au pus întrebări, s-a discutat mult pe tema iubirii şi a modului în care aceasta poate oferi un sens vieţii. S-a discutat despre percepţia diferită a fetelor şi a băieţilor legată de acest sentiment.

Autorul a stârnit elevii pornind de la ideea nevoii de lectură şi a importanţei cărţii la vârsta întrebărilor, încurajându-i să se exprime liber, să se contrazică, să argumenteze. Pornind de la aforismul autorului, « Literatura este aceea care ne uşurează de plumbul biografiei.», aceştia au subliniat importanţa lecturii ca posibilitate de eliberare, de confesiune în lipsa curajului exprimării deschise, de comparare a unor etape diferite din viaţă, de exprimare fără piedici a sentimentelor. Cărţile, au spus ei, ajută la autodescoperire, ajută la evitarea judecăţilor celor cărora se adresează. Relaţia dintre cititor şi autor este specială, cititorul va aprecia întotdeauna sinceritatea şi deschiderea celui care îşi aşterne munca în paginile unei cărţi.

Prezenţa în număr atât de mare a elevilor la lansarea de carte poate fi semnul unei dorinţe a acestora de a se apropia din nou de lectură, în aceste vremuri în care tehnica pare să câştige din ce în ce mai mult teren iar lipsa unor modele, a unor valori reale în viaţa de zi cu zi îi aduce aproape de cei care doresc să împărtăşească din trăirile lor în cuprinsul paginilor unor volume. Şi poate că o reală invitaţie de a cunoaşte cartea şi autorul ar putea fi aforismul acestuia : «Cel mai frumos om care a trăit vreodată este scepticul îndrăgostit.»

Ramona Lionti, clasa a X-a F

Profesor Cîmpan Brînduşa Luminiţa,

sursa: http://www.alexandrucelbun.ro/diverse/lansarea-volumului-fericirea-in-vid-de-arthur-suciu-la-colegiul-alexandru-cel-bun-gura-humorului

Reclame
Acest articol a fost publicat în Evenimente. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s